Formula 1: Sebastian Vettel negociază cu o altă echipă după ce a anunțat plecarea de la Ferrari

Autor: George Cristea 16 iul. 2020 Știri auto
Formula 1: Sebastian Vettel negociază cu o altă echipă după ce a anunțat plecarea de la Ferrari

Pentru sezonul 2021 de Formula 1, Sebastian Vettel se află în negocieri cu o nouă echipă, după ce a anunțat despărțirea de Ferrari. Germanul, câștigător a patru titluri mondiale, risca să rămână în afara Marelui Circ, gândindu-se chiar la retragerea din Formula 1.

Deşi părea că Vettel nu va mai avea echipă din sezonul următor, după despărţirea de Ferrari, de pilotul german se interesează Racing Point, echipă care se va numi Aston Martin din 2021.

Conform nemţilor de la Bild, Vettel este în negocieri avansate cu patronul echipei, Lawrence Stroll. Dacă se va ajunge la un acord, Vettel va face echipă cu fiul proprietarului, Lance Stroll. Cel care îşi va pierde locul la echipă va fi Sergio Perez, cu toate că acesta aduce sponsori importanţi pentru echipă.

În mod interesant, șeful echipei Racing Point, Otmar Szafnauer a negat de mai multe ori posibilitatea ca Vettel să găsească un loc în echipa sa. Potrivit publicației Autosport, Szafnauer a declarat că echipa are „contracte pe termen lung cu ambii piloți, deci e logic că nu mai avem loc (pentru Vettel – n.r.)”.

Formula 1: Care sunt șansele lui Sebastian Vettel la Aston Martin

Perez are un contract de lungă durată cu Racing Point, însă jurnaliştii germani au dezvăluit că există o clauză de reziliere în acesta. Perez ar urma să primească 7 milioane de dolari dacă este pus pe liber de constructor.

Mult mai optimist s- dovedit șeful Red Bull Christian Horner, care a indicat posibilitatea lui Vettel de a concura pentru Racing Point după despărțirea de Ferrari din sezonul următor.

„Cred că are la dispoziție câteva opțiuni, aș spune ori Racing Point, ori un an pe liber și o reevaluare a opțiunilor la momentu respectiv” a declarat Horner pentru Sky F1 în timpul cursei din Austria din weekendul trecut.

Racing Point a început foarte bine acest sezon, fiind pe locul 4 la constructori după primele două curse. Perez a terminat pe locul 6 în ambele curse, în timp ce Stroll a abandonat în prima cursă şi a terminat pe poziţia a 7-a în cea de-a doua.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide